DigestMed - Cover actiune umanitara la sat

Consultații specializate de gastroenterologie, hepatologie și endocrinologie pentru prevenție și tratament în comunități vulnerabile

Campanie desfășurată la Slătioara, Vâlcea
Pe 17 mai 2025

170 de pacienți consultați și investigați prin ecografie abdominală

35 de consultații endocrinologice

50 de teste FOBT efectuate pentru screeningul cancerului colorectal

Consultații specializate de gastroenterologie, hepatologie și endocrinologie pentru prevenție și tratament în comunități vulnerabile

Adelina Popescu – Medic Primar Gastroenterolog
Inițiatorul campaniei “Ascultăm, consultăm, prevenim”

Sunt mândră că fac parte din generația copiilor crescuți de bunici, la țară, bunici care ne-au învățat valori de bază precum munca, cinstea și respectul. Chiar dacă pare un clișeu, am avut dintotdeauna dorința de a ajuta oamenii lângă care am crescut, care m-au pe călăuzit în cea mai importantă perioadă din viața mea.

Pornind de la aceste sentimente și gânduri, am inițiat o campanie medicală umanitară pentru a veni în sprijinul sătenilor. Oamenii din zonele rurale au acces dificil și întârziat la medicină de specialitate, astfel că inițiativa mea  a fost binevenită.

Cu sprijinul echipei DigestMed, al autorităților locale și al medicului de familie din zonă, am reușit să evaluăm clinic și ecografic 170 de pacienți. Am fost 10 medici gastroenterologi și 1 medic endocrinolog. Ne-am bucurat de susținerea reprezentaților Fujifilm.com/ro, care ne-au pus la dispozitie ecografe performante, la fel si de sprijinul JensenMed.ro care ne-au oferit  50 de teste FIT pentru hemoragii oculte.

Acestă campanie a fost un real succes și suntem nerăbdători să întreprindem următorul proiect pentru a ajuta cât mai mulți oameni din zonele rurale defavorizate.

O zi pentru oameni, o zi din și pentru suflet.

Suntem recunoscători pentru atmosfera caldă și deschiderea cu care am fost primiți. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această zi. Pentru noi, medicina înseamnă mai mult decât tratament, înseamnă apropiere, empatie și prevenție.

A fost un efort comun și o campanie reușită, care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor noștri, fujifilm.com/ro, jensenmed.ro și digestmed.ro , cărora le mulțumim pentru dedicare, tehnologie de specialitate și profesionalism!